Mergi la conținut
Sistemul imun al copilului şi mersul la grădiniţă!

Sistemul imun al copilului şi mersul la grădiniţă!

Turcu Oxana
Pediatru

Mersul copilului la grădiniță este o perioadă foarte importantă pentru toată familia, este o etapă de adaptare psiho-socială atât pentru copil, cât și pentru părinți, dar nu în ultimul rând de antrenare a sistemului imun al copilașului. Și dacă în primele zile –  săptămâni accentul este pus pe acomodarea emoțională, când copilul învață să rămână o perioadă scurtă fără mama (tata, bunica), să comunice cu educatorii și colectivul de copii, atunci perioada ce urmează vine cu o încărcătură mare de infecții respiratorii, care pune la grea încercare mama (tata, bunica).

Sistemul imun, cel care ne permite să facem față infecțiilor, crește și se dezvoltă o dată cu copilul. În perioada intrauterină, când viitorul copilaș este în burtica mamei, mama transmite acestuia imunoglobulinele (”celulele imunității”) prin sânge, iar după naștere, dacă sugarul este alăptat, deja prin lăptic. Acest fapt permite copilului să reziste infecțiilor în primele luni de viață. După vârsta de 6 luni, când începem diversificarea și scade cantitatea de lapte matern pe care o primește copilașul, infecțiile devin mai frecvente, lucru firesc, pentru ca copiii deja trebuie să își dezvolte propriile ”celule ale imunității”.

Mersul la grădiniță, într-un colectiv de 15-20 copii, fiecare din care este purtător de anumite vurusuri și bacterii în năsucul lor, face ca copilul în termeni de timp foarte restrânși să facă ”cunoștință” cu toți acești viruși, iar sistemul imun să dezvolte ”celulele imunității” pentru viitor. Este un mecanism ”de secole” prin care se dezvoltă toleranță sistemului imun. O altă metodă este vaccinarea, dar aceasta este rezervată doar pentru infecțiile care au potențial mare de a face complicații severe, uneori pe viață.

Din acest motiv părinții, inclusiv bunicii, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare și să nu refuze mersul la grădiniță. Copilul trebuie oprit acasă doar pentru perioada febrilă, uneori câteva zile suplimentare pentru recuperare, dar nu pentru toată perioada rece a anului. 

De regulă, după primul an la grădiniță, aceste infecții devin tot mai rare, iar sistemul imun tot mai antrenat.